Agil 100 EC

Manufacturer
ADAMA
Category
Herbicides
Registered until
N/A
Registration number
03-0839
Active materials
Links

Informații generale

Recomandări de aplicare

AGIL 100 EC este total selectiv faţă de toate culturile dicotiledonate, drept urmare particularităţile de aplicare vor ţine seama în special de spectrul de buruieni care trebuie combătute, precum şi de condiţiile climatice şi agrotehnice din câmp, dar și de cultura în sine. Pentru a obţine efectul maxim de combatere, se va urmări, în toate cazurile, ca AGIL 100 EC să se aplice atunci când fenofaza buruienilor (stadiul de creştere) şi condiţiile de creştere (temperatură, umiditate, hrană, lumină) sunt întrunite în raport optim, astfel încât produsul să fie rapid şi uşor preluat şi translocat în plantele ţintă.

Recomandări de aplicare

Tratamentul cu AGIL 100 EC se va efectua în stadiul optim de dezvoltare a buruienilor și anume: • gramineele anuale (excepţie Poa annua) când sunt în stadiul de 1-2 frunze, se aplică 0,5 l/ha AGIL 100 EC. În faze mai avansate de creştere, doza de erbicid creşte până la 1,0 l/ha(până la începutul împăierii) sau chiar 1,2 l/ha dacă buruienile graminee sunt spre sfârşitul împăierii. Firuţa (Poa annua) este combătută cu doza de 1,0 -1,5 l/ha în stadiul foarte tânăr (1-2 frunze); • gramineele perene, în funcţie de specie, se combat astfel: Sorghum halepense (costreiul) când atinge înălţimea de 30-40 cm, folosind 1-1,5 l/ha; Agropyron repens (pirul târâtor) la 15-25 cm, folosind 1,0 -1,5 l/ha; Cynodon dactylon (pirul gros) când are 15-20 cm, folosind 1,0 -1,5 l/ha. În toate cazurile, dozele mai mici se aplică la infestări mai reduse şi în condiţii optime de aplicare, iar dozele mai mari se folosesc la infestări puternice şi în condiţii mai dificile de aplicare. AGIL 100 EC se aplică cu aparatură terestră de erbicidat, bine reglată, în volum normal de soluţie. Nu se recomandă amestecul cu erbicide anti-dicotiledoneice, deoarece pot să apară efecte antagonice (eficacitate redusă) sau chiar fitoxicitate. Pentru amestecul cu astfel de produse, se recomandă efectuarea unui test de compatibilitate sau AGIL 100 EC se va aplica la un interval de minim 3 zile de acestea.

Mod de acțiune

AGIL 100 EC conţine substanţa activă Propaquizafop, cu acţiune sistemică de combatere a tuturor buruienilor graminee şi selectivă pentru majoritatea culturilor de dicotiledonate. Ea este foarte rapid absorbită de frunzele buruienilor (în aproximativ 1 oră) şi se translocă în toate punctele de creştere intensă, inclusiv în rădăcini şi rizomi. Aici, prin inhibarea unor enzime şi acizi graşi din celulele merismatice, AGIL 100 EC distruge în final funcţiile vitale ale celulelor şi provoacă moartea buruienilor. Astfel, după numai 1-2 zile de la aplicare, buruienile îşi încetează creşterea, în continuare frunzele mai tinere devin gălbui. La 10-12 zile după aplicare întreaga plantă se usucă, rizomii gramineelor perene se brunifică începând de la vârf şi, în final, putrezesc. Acţiunea erbicidă a produsului AGIL 100 EC este cu atât mai rapidă cu cât buruienile sunt într-o fază mai tânără și condiţiile de vegetaţie sunt optime pentru creştere (umiditate suficientă, căldură, lumină). Produsul realizează o combatere excelentă a buruienilor problemă, mai ales a speciilor de Agropyron şi Sorghum.

Registered for culturesRate
Sugar beets0.6 - 1.2 l
Winter rape0.5 - 1.2 l
Spring rape0.5 - 1.2 l
Sunflowers0.7 - 1.5 l
Soybeans0.7 - 1.5 l
Potatoes0.7 - 1.5 l