Antracnoza

Boala este cunoscută în toate ţările Europei încă din secolul trecut. În România a fost semnalată în 1928 de Tr. Săvulescu şi col., în Starea fitosanitară, iar cercetările mai recente, indică prezenţa ei în toate zonele mai umede ale ţării şi în anii cu precipitaţii în exces.

Simptome. Boala se manifestă pe organele plantei începând de la cotiledoane pe care apar pete mici, brune, punctiforme sau chiar de 2-3 mm în diametru, ovale sau circulare, uşor denivelate. Pe axa hipocotilă, apar pete ruginii alungite şi uşor adâncite. Plantele tinere atacate au şi rădăcinile putrezite, aşa încât se usucă. Pe frunzele atacate apare o brunificare parţială a nervurilor, vizibilă pe partea inferioară a limbului foliolelor. Porţiunile de limb brunificate, necrozate se pot desprinde, aşa încât frunzele apar sfâşiate. Păstăile atacate prezintă pete circulare sau eliptice, de 4-5 mm, în dreptul cărora ţesuturile sunt adâncite iar pe margine se observă o zonă brun-roşiatică. În adânciturile de pe cotiledoane, tulpinii sau păstăi se formează perniţe roz, mucilaginoase. Păstăile atacate rămân sterile sau formează boabe cu pete brune sau cafenii.

Transmitere-răspândire. Ciuperca rezistă în resturile de plante bolnave şi ca miceliu în sămânţă, care este şi principala sursă de infecţie în anul următor.

   Extinderea bolii este favorizată de perioadele ploioase ale anului şi de temperaturile cuprinse între 13 şi 27oC. Boala este mai frecventă la soiurile de fasole oloagă (Gratiot, Progres), cel mai rezistent dovedinduse soiul Michigan iar soiul Vera omologat în 1996 este mijlociu de rezistent.

Ciuperca prezintă numeroase rase fiziologice, dintre care rasa alfa este cea mai răspândită, urmată de rasa delta, ceea ce îngreunează munca de obţinere a soiurilor rezistente la această boală.

Măsurile preventive obligatorii sunt: rotaţia de 4 ani, adunarea resturilor de plante infectate, urmată de arături adânci şi folosirea de sămânţă sănătoasă.

La culturile de consum se vor aplica două tratamente, primul imediat după răsărire şi unul înainte de înflorire iar în loturile semincere se mai fac două tratamente, la sfârşitul înfloritului şi un  tratament la formarea păstăilor.