Reset 5 EC

Producător
Sharda
Categorie
Erbicide
Înregistrat până la
N/A
Numarul de înregistrare
2318/13.02.2004
Materiale active
Legături
  • Fisa Siguranta MaterialeVezi
  • EtichetaVezi

Este un erbicid graminicid selectiv cu actiune sistemica. Se aplica pe buruienile monocotiledonate anuale si perene rasarite. Dupa aplicare este absorbit prin frunze si translocat in varfurile de crestere ale radacinilor si rizomilor pe care le usuca, ducand in final la uscarea intregii plante.
Primele semne de ingalbenire ale buruienilor sunt vizibile dupa 3 zile de la aplicare, iar dupa aproximativ 10 zile frunzele se necrozeaza si buruienile se usuca.

Se aplica in perioada de crestere activa a buruienilor, cand acestea au intre 3 si 6 frunze (5 – 15 cm). Erbicidul combate numai buruienile rasarite la momentul aplicarii. Absorbtia erbicidului in planta incepe imediat dupa stropire si dureaza cateva ore, in functie de starea de vegetatie a buruienilor si de conditiile atmosferice. Daca temperatura aerului este scazuta sau daca buruienile sunt afectate de seceta si stomatele frunzelor inchise, absorbtia se va produce mai greu si efectul erbicidului poate fi mai redus.
Reset 5 EC nu se absoarbe prin radacini, produsul care a ajuns pe sol nu mai are efect. Lipsa de remanenta pe sol face ca erbicidul sa nu solicite un interval de pauza pana la infiintarea culturii urmatoare.

Se poate aplica pe terenuri cultivate sau necultivate, infestate cu buruieni graminee. Deoarece nu este selectiv pentru culturile cerealiere, se va avea in vedere protejarea acestora impotriva contactului direct sau a derivei (driftului), care poate proveni de la culturile invecinate in timpul erbicidarii. In astfel de situatii se va evita aplicarea produsului pe timp de vant.

Pentru culturile dicotiledonate (cu frunza lata) produsul este selectiv si nu afecteaza plantele, chiar daca au intrat in contact direct cu solutia de stropit. Pentru culturile joase se va tine cont ca frunzele pot acoperi o parte din buruienile graminee, care in felul acesta nu vor fi atinse de erbicid si pot ramane necombatute.

Alte recomandari:
Se va evita aplicarea pe o vreme instabila cand pot surveni precipitatii in primele 5-6 ore.
Se va evita aplicarea pe timp de vant pentru ca produsul poate fi deviat pe culturile vecine.
Dupa erbicidare se curata pompa si se spala rezervorul pentru a elimina urmele de erbicid.
Reset 5 EC se poate aplica si numai pe vetre de buruieni, cu pompa de spate cu o concentratie a solutiei de 0,75 % (75 ml in 10 l apa).
Erbicidul Reset 5 EC nu lasa reziduuri si remanenta in sol si nu solicita timp asteptare de la aplicare pana la infiintarea unei culturi.

Înregistrat pentru culturiRaport
Rapiţa de iarnă0.75 l
Rapiţa de primăvară0.75 l
Floarea-soarelui0.75 - 1.75 l