Delan 700 WDG

Producător
BASF
Categorie
Fungicide
Înregistrat până la
N/A
Numarul de înregistrare
Materiale active
Legături
  • Fisa Siguranta MaterialeVezi
  • EtichetaVezi

Proprietăţi fizico-chimice: Delan 700 WDG se prezintă sub formă de granule uniform dimensionate, fară tendinţă de sfărâmare, de culoare brună.

Mod de acţiune: Delan 700 WDG este un fungicid pe bază de ditianon, din grupa chinonelor. Delan 700 WDG acţionează prin contact, inhibând germinaţia sporilor şi este destinat combaterii în vegetaţie a unor agenţi patogeni la plantații de pomi şi viţă de vie. Produsul are o bună aderență pe plantă și determină o buna rezistență la acțiunea de spălare a ploilor. Delan 700 WDG la măr şi păr se poate aplica în combinaţie cu Stroby DF atât pentru o protecţie mai completă dar şi pentru evitarea apariţiei rezistenţei conform recomandărilor FRAC.

Spectrul de activitate și mod de folosire:

Măr:
Spectrul combaterii: Venturia inaequalis
Doza: 0,05%
 
Păr:
Spectrul combaterii: Venturia pirina
Doza: 0,05%
 
Prun: 
Spectrul combaterii: Polystigma rubrum
Doza: 0.035-0.05%
 
Vița de vie:
Spectrul combaterii: Plasmopara viticola 
Doza: 0.5 kg/ha (0.05% în 1000 l sol./ha)

 

Momentul aplicării: În general primul tratament se face în momentul eliberării sporilor. În funcţie de evoluţia agentului patogen, intervalul dintre tratamente poate fi de 8-10 zile.

Pregătirea soluţiei: Se umple rezervorul maşinii de tratat până la jumătate, se adaugă cantitatea adecvată de produs, și apoi se completează cu restul de apă. Se va agita bine soluția de stropit în timpul umplerii şi aplicării.

Tehnica de aplicare: Se pot folosi echipamente terestre pentru aplicarea în plantaţii pomicole sau viticole a fungicidelor, utilizate în mod obişnuit la culturile sus menţionate. Se vor utiliza duze specifice aplicării fungicidelor. Volumul de soluţie utilizat este în funcţie de echipamentul folosit. Se recomandă utilizarea volumului de soluţie recomandat pentru fiecare cultură în parte.

Notă: Să se prevină prin orice măsuri ca soluţia de stropit să ajungă în apele de suprafaţă. Nu se va aplica pe terenurile adiacente cursurilor de apă.

Compatibilitate: Delan 700 WDG este în general miscibil cu insecticide şi fungicide, precum şi cu îngrăşăminte foliare, cu excepţia celor alcaline. Este însă recomandată utilizarea integrală a acestor eventuale amestecuri, imediat după pregătire. Pentru o folosire corectă, consultaţi tabelele de compatibilităţi.

Timp de pauză: 21 zile.

Curăţarea echipamentului: Utilajele vor fi spălate cu jet de presiune, în zone special amenajate, prevăzute cu baze de inactivare a pesticidelor din apele de spălare.

Măsuri de igienă şi protecţia muncii: Produsul Delan 700 WDG poate produce o sensibilizare în urma contactului cu pielea. Pericol de leziuni oculare grave. Nociv la ingerare. A se evita contactul cu pielea, ochii şi îmbrăcamintea. În timpul lucrului se poartă obligatoriu echipament de protecţie. Păstraţi separat îmbrăcamintea de lucru. Nu mâncaţi, nu beţi şi nu fumaţi în timpul utilizării. A se păstra ferit de produse alimentare, băuturi şi produse furajere, seminţe sau ambalajele acestora. Mâinile şi/sau faţa trebuie să fie spălate înaintea pauzelor şi la sfârşitul lucrului.

Condiţii de depozitare şi transport: Produsul se depozitează în ambalajul original, sigilat, în încăperi uscate, destinate în exclusivitate pentru pesticide, separat de produse alimentare, băuturi, ţigări, furaje. A se feri de căldură şi de acţiunea directă a razelor solare. A se proteja împotriva umezelii. Praful poate forma cu aerul un amestec exploziv . Evitaţi formarea de praf. Evitaţi depunerea prafului. A se lua măsuri de prevedere împotriva încărcării electrostatice. A se feri de surse de aprindere. A se pune extinctoare la îndemână. A se feri de temperaturi mai mari de 400 C. Caracteristicile produsului se pot modifica dacă acesta este depozitat mai multă vreme la temperaturi mai înalte decât cele indicate. Pe timpul manipulării, transportului şi depozitării se vor lua măsurile de protecţie a muncii, PSI, etc. În timpul transportului, produsul va fi protejat de intemperii şi caldură.

Termen de valabilitate: În condiţiile de depozitare şi manipulare menţionate, termenul de valabilitate este de cinci ani de la data fabricaţiei.

Înregistrat pentru culturi
Copaci de mere
Prune.
Pere, perele.
Viță de vie