Dicopur Top 464 SL
Erbicidele fenoxi sunt foarte selective pentru culturile de grâu și porumb. Aplicate pe buruieni, acestea aderă la suprafața frunzei și pătrund în plantă. O parte din substanța activă este transportată către vârfurile de dezvoltare iar alta spre rădăcină. Datorită excesului de auxine ce apare în interiorul buruienii, metabolismul acesteia devine extrem de ridicat, celulele se alungesc iar creșterea devine necontrolată. În final, ca urmare a consumului ridicat de resurse metabolice, buruienile se usucă. Un grad maxim de eficiență se atinge pe vreme umedă și caldă de durată, deoarece pe vreme propice de creștere și dezvoltare buruienile sunt foarte sensibile la tratamentul chimic.
Dicopur TOP 464 SL se aplică în postemergenţă la culturile de grâu şi porumb în vederea combaterii a numeroase specii de buruieni dicotiledonate anuale şi perene. La cultura de grâu, erbicidul se aplică de la faza de înfrăţire a cerealelor până la formarea primului internod, iar speciile de buruieni să fie în fază mică, de cca. 2 – 4 frunze și maxim 10–15 cm înălţime pentru buruienile perene. Nu este recomandată aplicarea erbicidului când cerealele păioase sunt în fază avansată de vegetaţie (peste 3 internodii), deoarece apar efecte fitotoxice, cu reducerea producţiei la hectar. La cultura de porumb, Dicopur TOP 464 SL se aplică atunci când plantele de cultură au 4 – 6 frunze iar buruienile sunt în faza de rozetă.
Înregistrat pentru culturi | Raport |
---|---|
grâu de iarnă | 0.8 - 1 l |
Grau de primavara | 0.8 - 1 l |
Porumb | 1 l |