Cleranda

Producător
BASF
Categorie
Erbicide
Înregistrat până la
N/A
Numarul de înregistrare
Materiale active
Legături
  • Fisa Siguranta MaterialeVezi
  • EtichetaVezi

Cleranda este un erbicid ce combină acţiunea a două substanţe active cu moduri diferite de acţiune: imazamox, din grupa imidazolinonelor şi metazaclor, din grupa cloracetamide, având, în principal, activitate reziduală.

Beneficii:
Un nou standard în combaterea buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate printr-o singură aplicare.
Fereastră largă de aplicare în postemergenţă.
Funcţionează foarte bine, indiferent de condiţiile de umiditate şi sistemul de cultivare.
 
Modul de acțiune:
CLERANDA este un erbicid ce combina acţiunea a doua substanţe active cu diferite moduri de acţiune, imazamox, din grupa imidazolinonelor şi metazaclor din grupa cloracetamide, având de asemenea şi activitate reziduală. Substanţa activă metazaclor este predominant absorbita de plantele monocotiledonate prin coleoptil iar la dicotiledonate metazaclorul este preluat în special de rădăcini, cu o preluare adiţională prin hipocotil. Imazamoxul este absorbit prin frunze dar şi prin rădăcini, apoi este translocat prin plantă până la nivelul zonelor de creştere unde blochează sinteza aminoacizilor esenţiali, responsabili de creşterea şi diviziunea celulară.
 
Recomandări:
CLERANDA este un erbicid care combate buruieni anuale dicotiledonate şi unele monocotiledonate anuale în culturile de rapiţă, fiind eficient chiar în cazul buruienilor dificile, cum ar fi muştarul sălbatic şi alte buruieni crucifere (ex. Raphanus raphanistrum, Sisymbrium officinale, Brassica napus). Buruieni sensibile sunt majoritatea buruienilor dicotile anuale, de exemplu: Abuthilon theophrasti (Teişor), Amaranthus spp. (Ştir), Ambrosia elatior (Ambrozie), Capsella bursa pastoris (Traista ciobanului), Chenopodium album (lobodă porcească), Datura stramonium (Ciumăfaie), Fumaria officinalis (Fumăriţă), Galium aparine (Turiţa), Solanum nigrum (Zârna), Xanthium strumarium (Cornaci), Matricaria inodora (Muşeţel sălbatic) şi unele monocotile anuale: Digitaria sanguinalis (Meişor roşu), Echinochloa crus-galli (Iarbă bărboasă), Setaria viridis (Mohor), Panicum miliaceum (Mei sălbatic). De asemenea, combate samulastra de grâu şi orz aflată în stadii timpurii de dezvoltare. Se aplică postemergent timpuriu, în momentul în care buruienile dicotile anuale sunt în faza de 2-4 frunze, iar buruienile monocotiledonate, inclusiv samulastra de grâu şi orz, sunt în faza de 1 - 3 frunze, până la înfrăţire. Cultura trebuie să fie în faza de cotiledoane dezvoltate până la a opta frunză.
 
Rapița
Buruieni monocotiledonate şi dicotiledonate anuale
Doză: 2 l/ha + 1 l/ha adjuvant DASH HC
Timpul de aplicare: Postemergenţă
 
Înregistrat pentru culturiRaport
Rapiţa de iarnă2 - 3 l
Rapiţa de primăvară2 - 3 l